ContiShowOff 2016

Sâmbătă, 11.06.2016, trei membri ai cercului Conexiuni de la Filiala Orșova—Andrei, Claudiu și Teo—au participat, însoțiți de mine, coordonatorul cercului—Mihai Agape—la evenimentul ContiShowOff. După un drum de aproape patru ore, între Drobeta Turnu Severin și Timișoara, via Orșova, am ajuns la ora 9, la sediul companiei Continental Automotive Romania S.R.L. (CAR).

Am fost onorați să fim întâmpinați de dl ing. Cristian Gavrilescu, șef al departamentului CES (Continental Engineering Services) din cadrul CAR, care ne-a fost ghid în prima parte a vizitei noastre. După ce ne-am înregistrat, am primit materiale promoționale precum și un pliant al evenimentului, pe care se puteau colecta sticker-ele cu coduri QR care se puteau găsi la fiecare stand. Pentru început, dl Cristian Gavrilescu ne-a invitat într-una din sălile de ședințe, în care ne-a prezentat compania. Am aflat informații despre produsele dezvoltate și fabricate la CAR precum și despre locul CAR în cadrul companiei Continental.

În continuare, am vizitat, îndrumați de dra Mihaela Mane, o parte din cele 16 standuri expoziționale. Atât copiii cât și eu am fost impresionați de gradul de noutate al produselor dezvoltate în cadrul CAR. Copiii au fost încântați de sarcinile pe care trebuiau să le îndeplinească la standuri pentru a primi sticker-ele, printre care: asamblarea unor roboței Lego, adresarea de întrebări referitoare la produsele standului, completarea de chestionare sau rezolvarea unor puzzle-uri tehnice. Pentru efortul lor au fost recompensați cu diverse produse, de la pixuri până la stick-uri de memorie. Energia necesară pe parcursul vizitei ne-a fost întreținută atât de noutatea produselor prezentate la standuri cât și de dulciurile și răcoritoarele pe care le găseam la fiecare stand.

La ultimele standuri vizitate am fost însoțiți de dl Cosmin Moisă, șef al departamentului EE Development. După ce am colectat toate sticker-ele cu coduri QR, ne-am ridicat cadourile dăruite de CAR: copiii au optat pentru baterii externe cu capacitatea de 4000 mAh, iar eu pentru un rucsac. În timpul mesei de prânz, care a fost asigurată de gazdele noastre, am discutat cu dl Cosmin Moisă despre inițiativele și concursurile existente la nivel preuniversitar și universitar în domeniul electronicii și roboticii. Apoi, a urmat o vizită în departamentul de producție, unde se face popularea cu componente a plăcilor cu circuite imprimate. Am fost impresionați atât de liniile de producție cât și de demonstrația făcută cu ajutorul unui braț robotic, căruia am fost invitați să-i dăm diferite comenzi.

În final, ne-am întâlnit cu dl Cristian Gavrilescu, căruia i-am împărtășit impresiile noastre asupra vizitei și am încercat să identificăm modul în care CAR ar putea sprijini activitatea cercului nostru. Am făcut câteva poze înainte de a pleca, dar majoritatea mașinilor nu mai era expusă. După ce am mulțumit gazdelor noastre, atât pentru oportunitatea pe care ne-au oferit-o precum și pentru ospitalitatea dlor, am plecat cu regretul că nu au putut mai mulți copii să participe la această vizită.

În săptămâna ce a urmat vizitei, ar fi trebuit să transmitem gazdelor noastre, în scris, impresiile noastre. Din păcate, nu am reușit să respectăm termenul limită datorită numeroaselor activități în care ne-am implicat în ultimele două săptămâni, printre care: evaluarea proiectelor din cadrul Concursului Internațional de Programare în Scratch SCRIPT 2016, activități specifice finalului de an și pregătirea de activități demonstrative în cadrul evenimentului local Ruga de Rusalii.

În urma participării la ContiShowOff, chiar dacă vacanța se apropia, Andrei și-a intensificat eforturile pentru studiul matematicii, conștient fiind că pentru a lucra într-o companie precum CAR-ul, trebuie să ai competențe bune în domeniile ȘTIM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Mama lui Teo mi-a spus că toată familia a fost impresionată de ceea ce a povestit Teo după vizită și că toată familia dorește să participe anul viitor la ContiShowOff. Am fi încântați dacă, la ediția de anul viitor al ContiShowOff, am putea organiza niște ateliere de robotică pentru participanți .

Mulțumim Continental Automotive România și gazdelor noastre—Mihaela Mane, Cristian Gavrilescu și Cosmin Moisă—pentru experiența plăcută și utilă pe care am trăit-o la ContiShowOff 2016.

Fotografii

Română