Recap

RECAP este un acronim pentru REmote Controlled Arm Project, un Parteneriat Multilateral Școlar Leonardo da Vinci implementat în perioada 2010 - 2012.
Scopul proiectului a fost crearea de brațe robotice care să funcționeze în conformitate cu un program prestabilit, cât și controlate de la distanță.
Parteneriatul a reunit 3 unități de învățământ tehnic secundar din Polonia (coordonator), Franța și Turcia, o universitate poloneză și un Club al Copiilor din România (Clubul Copiilor Orșova).
În timpul proiectului, toți partenerii au contribuit cu cunoștințele și experiența lor atât în timpul proiectării cât și în timpul etapelor de producție. Sarcinile de lucru au fost distribuite între parteneri în funcție de abilitățile și competențele lor.
Timp de 2 ani am creat prototipuri pentru părțile mecanice ale mâinii robotice, sistemul de comandă și documentație tehnică care poate fi folosită de orice instituție care are resursele necesare pentru a produce propriile mâini robotice.
Majoritatea părților mecanice au fost produse în Franța și Turcia, sistemul de control a fost creat în principal în România, Polonia și Franța, în timp ce munca de proiectare a fost realizată inițial în Polonia, Turcia și România. În final, am decis să dezvoltăm conceptul creat de liceul polonez. Elevii au participat la fiecare etapă a proiectului, contribuind la design, producerea și testarea componentelor hardware și software.
Universitatea a creat pagina web cu informații despre proiect.
Am participat la expoziția de robotică INNOROBO 2012 de la Lyon, unde am prezentat vizitatorilor ideile noastre, care au fost primite cu interes atât de fanii roboticii cât și de profesioniștii din domeniu.


Proiectul RECAP a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Română